FOTO | Un miner care a supravieţuit tragediei de la CE Oltenia povestește cu LACRIMI în ochi prin ce a trecut: ”Nu pot să dorm nopţile”

FOTO | Un miner care a supravieţuit tragediei de la CE Oltenia povestește cu LACRIMI în ochi prin ce a trecut: ”Nu pot să dorm nopţile
Sursa FOTO: Captură Antena 3
Publicat: 03/02/2023, 23:28
Actualizat: 03/02/2023, 23:30

Unul dintre minerii care au supraviețuit tragediei de la cariera Jilţ Sud din judeţul Gorj, a povestit la un post de televiziune clipele de groază prin care a trecut și care îl urmăresc și acum.

Numele lui este Valentin Chiroțoiu, are 50 de ani şi lucrează în Complexul Energetic Oltenia, de 30 de ani. În prezent, este şef al unei echipe de sudori. El îşi amintește cu groază, cum în ziua tragediei, unul dintre colegii săi a reuşit să îl scoată dintre fiarele în care era prins, dar şi c[ nu ];i poate scoate din minte cadavrele celor cu care a muncit o viaţă întreagă.

În momentul în care au căzut cu maşina care îi transporta, Valentin a auzit „murim toţi”, apoi, s-a trezit sub banda transportoare, prins până la mijloc.

„Nu puteam să îmi scot picioarele. Eram prins jos şi nu puteam, aveam cizmele în picioare şi nu puteam să le scot de acolo. Toată lumea era disperată”, a povestit minerul pentru Antena 3.

După tragedie, bărbatul a rămas afectat emoțional. Se trezește noaptea şi îşi aude colegii ţipând. „Îi am în imagini, după ce am trecut printr-atâtea nu pot să dorm nopțile, mă trezesc. Erau ca copiii mei, eram o familie. Eram o familie acolo mi-am petrecut toată viaţa mea cu ei”, a mărturisit Valentin.

Ajunşi la spital cu elicopterul au fost trimişi acasă pentru că „nu au nimic rupt”

Bărbatul a fost preluat de elicopterul SMURD şi, după ce ajuns la spitalul județean din Craiova, a început un alt coșmar, după cum spune el.

„Ne-a zis să plecăm că n-avem nimica rupt. Şi noi nu mai puteam de dureri. Aveam dureri îngrozitoare. Mă durea spatele, mă durea pieptul ziceam că turbez. Am plecat, că mai bine ne lăsa acolo decât să ne fi dus cu un elicopter să ne chinuie. Să pleci după patru ore desculț”, a spus Valentin.

Oficialii Spitalului Judeţean Craiova au venit cu explicaţii. „La prima prezentare în UPU pacientul a fost amănunțit investigat i s-au efectuat atât investigații de laborator cât şi de radiologice imagistică care nu au evidențiat leziuni post traumatice şi nu a fost internat în acea zi”, a declarat Cristina Geormaneanu, medic SMURD, purtător de cuvânt Spitalul de Urgentă Craiova.

Peste o săptămână Valentin trebuie să revină la lucru şi să treacă pe „drumul morţii”, cum îl numește el.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
Câți bani a plătit un român pentru 3 mici și o ciorbă de burtă, într-un...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Avertizare ANM: Cod galben de ploi şi vânt în mai multe judeţe
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Cutremur în televiziune. Vedeta ProTV a anunțat acum: Nu sunt pregătită să mor
Locul din România în care apele fac minuni. Mulți bolnavi se tratează aici
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Reacţie dură a purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, faţă de câştigătorul Eurovision: "Victoria...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
O nouă formă genetică a bolii Alzheimer a fost identificată la persoanele cu un factor...